Surmont MTB Challenge 2014
Primaria Orasului Azuga
Trek Bike

Regulament

Surmont Mountain Bike Challenge respectă regulamentul internațional de mountain bike al Uniunii Cicliste Internaționale (UCI), care poate fi consultat pe site-ul www.uci.ch.

Regulamentul specific de desfășurare al Surmont MTB Challenge este adaptat pentru statutul de eveniment open, de promovare a ciclismului montan și cuprinde următoarele condiții de participare:

Regula principală: Surmont Mountain Bike Challenge se desfașoară într-un mediu natural, încâ nepoluat! Abandonarea oricărui fel de deșeuri pe traseu, începând de la ambalaje alimentare, tuburi de gel și până la piese din echipament, va duce automat la descalificarea concurentului observat în această situație !!!

Competiția este deschisă oricărui iubitor al sportului și al miscării în natură.

Concurenții cu vârste mai mici de 18 ani pot participa doar cu acordul scris al părinților, realizat prin prezența acestora la înscriere sau, dacă nu este posibil, printr-un acord de participare legalizat la notariat. Participarea copiilor sub 14 ani se poate face doar în categoria familie, în echipe formate dintr-un copil și un părinte, care îl va însoți pe toată lungimea traseului scurt. Se va înscrie online doar părintele (numele și vârsta copilului vor fi menționate în formularul de înscriere), iar acesta va plăti o singură taxă de 50 lei, respectiv 70 lei dupa data de 30 iunie 2014, pentru întreaga echipa respectivă.

Bicicletele acceptate în timpul concursului sunt strict cele cu caracteristici de mountain bike, cu diametrul roților de 20", 24", 26", 27,5" sau 29", aflate în bună stare de funcționare. Nu se vor accepta cursierele de ciclocross.

Purtarea căștii este obligatorie! Fiecare participant este obligat să respecte regulamentul competiției, să urmeze îndrumările arbitrilor de traseu și ale organelor de ordine. Pe drumurile forestiere trebuie respectate regulile de circulație.

Sunt necesare: o stare bună de sănătate, un nivel minim de antrenament, un bagaj de cunoștințe tehnice proprii competițiilor de mountain bike cross country.
Participanții își asumă întreaga responsabilitate pentru starea de sănătate în care se află și pentru posibilele accidente survenite ca urmare a modului de abordare a traseelor. Vă recomandăm încheierea unei asigurări de accidente care să acopere participarea la un concurs de ciclism, pe durata desfășurării evenimentului.
Participanții trebuie să aibă un bun simt al direcției, chiar și în condiții de vreme rea și vizibilitate redusă și să cunoască regulile de comportament în caz de pericol și urgență în zona montană.
Concurenții trebuie să dea dovadă de fair play și prietenie și să acționeze în consecință atunci când situația o cere.
Concurenții trebuie să știe și să aibă o atitudine care să țină cont de faptul că, oricât de multe măsuri de siguranță ar lua organizatorii, nu sunt și nu vor putea fi acoperite toate riscurile rezultate din natura competițiilor, din mediul și din condițiile în care se desfășoară acestea;
Orice participant trebuie să știe că nici un premiu nu este mai presus de sănătatea și viața lui și/sau a altor participanți și să acționeze în consecință pentru a se proteja atunci când observă un pericol.

Timpul limită de parcurgere a traseelor este de maxim 7 ore de la startul competiției, după care organizatorii vor înceta cronometrarea și vor închide punctele de alimentare și de control. Punctele de prim ajutor vor rămane deschise în limita a maximum 7 ore de la startul competiției.

Atenție: Pentru respectarea acestei limite de timp, traseul lung se va închide, dupa 5 ore de la startul competiției (orele 16:00), la check point-ul de la km 33 (intersecția drumului forestier spre cabana Susai cu traseul marcat spre vârful Clăbucet). Concurenților de pe traseul lung ajunși acolo după această oră li se va ridica cipul de cronometraj, vor fi directionați spre sosire pe traseul mediu din valea Limbășelului și clasați "abandonat".

Condiții ce atrag descalificarea:
  • Neparcurgerea traseului în întregime sau scurtarea lui.
  • Nerespectarea indicațiilor organizatorilor, oficialilor de traseu și ale arbitrilor din zona de start/sosire.
  • Nefolosirea căștii de protecție pe timpul concursului.
  • Abandonarea ambalajelor sau a altor deșeuri pe traseu!!!
  • Comportamentul lipsit de fair play față de alți sportivi
  • Folosirea ajutoarelor din afara concursului (folosirea autovehiculelor, atv-urilor sau a motocicletelor, etc).
  • Schimbarea bicicletei în timpul concursului.
  • Descalificările se pot face și după concurs, în urma vizualizării pozelor, filmelor, sau a sesizărilor fondate ale altor concurenți.
Recomandări:
  • Bidon, sau bidoane cu apă (de preferat să fie pus la îndemână în suportul de la bicicletă)
  • Batoane energizante sau geluri energizante
  • Ochelari (pt. protecția împotriva insectelor, a crengilor, a noroiului și a prafului)
  • Pompă, cameră de schimb, petice pentru pană și leviere.
  • Pelerină subțire de ploaie
  • Bandaj pentru primul ajutor și folie de supraviețuire
  • Telefon mobil. Atenție: în unele zone ale traseelor de concurs nu este semnal pentru rețelele de telefonie mobilă, acesta putând fi recepționat în porțiunile mai înalte. În caz de urgență apelați numărul de telefon primit la înscriere, sau anunțați personalul din primul punct de alimentare, sau echipa Salvamont.
În timpul competiției organizatorii asigură:
  • Marcarea traseului cu săgeți indicatoare cu vopsea biodegradabilă și bandă. O sageată indică direcția de mers, iar un semn X indică direcția greșită.
  • Puncte de control și cronometraj pentru probele speciale, zone de alimentare și asistență tehnică, pe traseu și în zona de start/sosire.
  • Ambulanță cu echipă medicală la start/sosire și mai multe echipe de intervenție Salvamont prezente pe trasee.
  • Cronometrajul probelor speciale de pe traseul lung:
Proba specială "King of the Hill"
În timpul concursului, la kilometrul 37 se va organiza o probă specială contra-timp, "King of the Hill" pe urcarea din ultima parte a pârtiei Cocoșu și până pe vârful Clăbucet. Începutul și sfârșitul zonei de cronometrare vor fi marcate pe jos cu vopsea în ziua concursului, vor fi asistate de către arbitrii de start și sosire și vor avea instalate în partea dreaptă a sensului de mers dispozitivele de cronometraj care trebuiesc atinse cu cip-urile distribuite separat pentru probele speciale la ridicarea pachetului de concurs. Vor fi cronometrați doar concurenții care parcurg această porțiune de traseu integral pe bicicletă, dar sunt permise și opririle scurte fără ca bicicleta sa fie împinsă pe jos. Accesul spectatorilor este foarte facil în această zonă cu telescaunul din Predeal.

Proba specială "Speed Master"
La kilometrul 40 se va organiza o probă specială de coborâre cronometrată pe o porțiune din Drumul Tunului, cu o lungime de aprox. 2,5 km. Începutul și sfârșitul zonei de cronometrare vor fi marcate pe jos cu vopsea în ziua concursului, vor fi asistate de către arbitrii de start și sosire și vor avea instalate în partea dreaptă a sensului de mers dispozitivele de cronometraj care trebuiesc atinse cu cip-urile distribuite pentru probele speciale.

Pentru probele speciale "King of the Hill" și "Speed Master" vor fi cronometrați doar concurenții care se înscriu separat pentru aceste probe în momentul ridicării pachetului de concurs, unde li se vor distribui cip-urile speciale, contra unei taxe de participare de 20 lei, adițională taxei de înscriere normale de 70 lei.

Anulări:
Dacă evenimentul este anulat din motive de forță majoră, inclusiv condiții meteo deosebit de nefavorabile, participanții nu vor beneficia de rambursarea taxei de înscriere și nici de compensații pentru alte pierderi, cum ar fi cheltuieli ocazionate de călătorie și cazare.

Responsabilitate:
Fiecare participant care ia parte la Surmont Mountain Bike Challenge este responsabil pentru propria securitate și siguranță. Vă recomandăm încheierea unei asigurări de accidente care să acopere participarea la un concurs de ciclism, pe toată durata desfășurării evenimentului.
Fiecare participant trebuie să semneze, înaintea preluării pachetelor de înscriere, o declarație de responsabilitate, prin care își asumă riscurile ce rezultă din participarea la un astfel de eveniment și orice pagube survenite din orice motiv, inclusiv pierdere sau furt.

Sistemul de cronometrare; reguli de folosire:
Competiția Surmont MTB Challenge va fi cronometrată cu sistem Cip Winning Time.
Pentru a beneficia de o poziție corectă în clasament trebuie respectate urmatoarele indicații:

1. Prinderea cip-ului: În pachetul de înscriere veți primi un cip care este atașat de un suport din plastic și două coliere din plastic. Cip-ul trebuie păstrat în plic până în dimineața cursei. În momentul în care cip-ul este scos din plic, trebuie prins, cu cele 2 coliere, de furca de spate a bicicletei, ca în imaginea următoare.

Prindere cip

Cip-ul trebuie purtat pe toată durata cursei: "Fără cip = fără timp și fără poziție în clasament".
Nu uitați să aveți cip-ul de la startul cursei până la final!

Returnarea cip-ului: Cip-ul este proprietatea firmei Direct Consult SRL și are alocat numele fiecărui concurent. Nereturnarea sau pierderea cip-ului se taxează cu 200 de lei.

Cip-ul va fi returnat imediat după trecerea liniei de sosire.

Cip-urile distribuite separat pentru probele speciale, de pe traseul lung, vor fi returnate imediat după trecerea liniei de sosire la cortul de timing, pentru a se putea descărca timpii înregistrați pe acestea în timpul parcurgerii probelor speciale și pentru obținerea rezultatelor și intocmirea clasamentului probelor speciale. Cip-ul este proprietatea Surmont Club și are alocat numele fiecărui concurent. Nereturnarea cip-ului duce la pierderea timpilor de parcurgere ai probelor speciale, iar pierderea acestui cip se taxează cu 200 de lei.

Surmont Bike Shop
Festina Lente
Ciclism
Federatia Romana de Ciclism
Dirt Bike
Free Rider
© 2010-2014. Surmont MTB Challange by Surmont Sport. Toate drepturile rezervate.   |   www.surmont.ro   |   Evenimente: 2010 - 2011 - 2012 - 2013
ION Products
Solaris
Rudy Project
Borsec
Aquatique
Olympos