Surmont MTB Challenge
MTB Challenge : 2011  |  2010  | 

Trasee

Participanților le stau anul acesta la dispoziție 3 trasee cu dificultăți diferite și mai multe categorii de concurs, astfel încât fiecare participant să se poată simți în largul său pe traseul potrivit experienței, vârstei și pregătirii sale fizice.

Traseele au un specific pur montan iar, în comparație cu cele mai multe evenimente din țară, lungimea nu este principalul criteriu de apreciere a dificultății traseelor!
Harta trasee

Din acest motiv, vă recomandăm să acordați o precauție deosebită în alegerea traseului de concurs potrivit, ținând cont în primul rănd de diferența de nivel, expusă în profilul grafic al hărților, apoi de natura terenului, gasită în descrierea traseelor, de experiența în competiții similare, de lungimea cursei și nu în ultimul rând de o posibilă prognoză meteo nefavorabilă. Spre exemplu, o diferență de lungime între doua trasee de doar 7 km, poate însemna peste 600 m diferență de nivel de urcat și mai multe ore de parcurs în plus sau, în caz de vreme nefavorabilă, abandon sau chiar necesitatea de intervenție a echipei de salvare montană, pentru că există zone sălbatice, care nu sunt accesibile mijloacelor auto.

Toate traseele au startul și sosirea la baza pârtiei Cazacu din Stațiunea Azuga, unde se vor afla echipa de cronometraj cu cip-uri și o salvare cu echipaj de prim ajutor. Echipa Salvamont Azuga va supraveghea zonele de dificultate ale traseelor. Traseele vor fi marcate cu bandă și cu săgeți de orientare cu vopsea biodegradabilă, pe jos și pe copaci, la intersecțiile importante.

1. Traseul scurt

Vezi harta traseului Se adresează cicliștilor montani începători, juniorilor, cât și familiilor cu copii și oferă o tură frumoasă și lipsită de pericole deosebite, în peisajul și în atmosfera sălbatică a văilor Azuga și Limbășel. Traseul are o lungime de 25 km, o diferență de nivel de 460 m și se desfășoară exclusiv pe drumuri forestiere, având întoarcerea, în coborâre de 7 km, pe valea Limbășelului. Punctul de alimentare se află în zona km 13, dupa o urcarea susținută de 1,5 km pe forestierul spre Susai/Predeal. Startul pe traseul scurt se va da cu un decalaj de 15 minute, dupa startul traseului mediu și lung.
Traseul scurt


2. Traseul mediu

Vezi harta traseului Lung de 38 km, având o diferență de nivel în urcare de peste 1100 m, este destinat cicliștilor cu experiență deja în parcurgerea traseelor specific montane, compuse din drumuri forestiere, urmate de poteci cu secțiuni tehnice pe rădăcini și bolovani, cu diferențe de nivel semnificative. Traseul urcă susținut 9 km pe drumul forestier din valea Limbășelului și continuă 2 km spre Valea Azugii, până la punctul de alimentare 1. Apoi urmează la stânga poteca prin pădure, cu urcări și coborâri tehnice pe rădăcini de copaci, marcată cruce rosie, spre Piatra Mare, până în Poiana Stânei, la poalele Pietrei Mari. În poiană, continuă la dreapta pe marcajul triunghi albastru spre cabana Rentea, până la punctul de alimentare 2, aflat la km 16, în intersecția cu drumul forestier Azuga - Săcele. Coboară apoi pe forestier și virează la stanga pe drumul spre izvoarele văii Azuga și urmează urcarea abruptă spre lacul Gavan și apoi poteca pitorească de pe creasta Ritivoi. Apoi coboară spre dreapta, evitând defrișarea recentă, pe poteca "single trail" în serpentine, prin pădure, până ajunge din nou pe drumul forestier din valea Azugii și apoi urcă susținut 1,5 km pe forestierul spre Susai/Predeal, până la punctul de alimentare 3, aflat la km 27. Urmează 2 km de plat pe drumul forestier spre Predeal și o recompensă de 7 km în coborâre, pe valea Limbășelului, spre finish.
Traseul mediu


3. Traseul lung

Vezi harta traseului Are doar 44 km, însă diferența de nivel în urcare este de peste 1600 m! El se adresează categoric și în mod exclusiv elitei cicliștilor montani, cu experiență vastă în abordarea traseelor montane, capabili să suporte condițiile dure ale unor urcări susținute, cu ruperi de ritm și porțiuni de push bike, până în golul alpin din creastă, la peste 1700 m altitudine, urmate de coborâri abrupte și tehnice. Încălzirea concurenților se face pe urcarea de 9 km a drumului forestier din valea Limbășelului. Urmează apoi punctul de alimentare 1, situat la km 11 și apoi poteca tehnică marcată cu cruce roșie, cu ruperi de ritm, spre masivul Piatra Mare. În Poiana Stanei virează la dreapta pe poteca marcată cu triunghi albastru spre cabana Rentea, care ajunge la al doilea punct de alimentare din zona km 16. Urmează 5 km de urcare dură spre vârful Țigăilor, la 1700 m, în care se acumulează peste 400 m diferență de altitudine. Peisajul de sus merită tot efortul și poteca urmează apoi creasta principală și coborârea în viteză spre lacul Găvan, unde avem intersecția cu traseul mediu. Apoi se parcurge minunata creastă a Ritivoiului și traseul coboară, spre dreapta, evitând defrișarea recentă, pe potecă în serpentine scurte și tehnice prin pădure, până in valea Azugii. Se urca apoi 2 km spre Predeal, până la punctul de alimentare 3, de la km 32. Aici se refac forțele, pentru că urmează urcarea spre pârtia Cocoșu, unde are loc proba specială de urcare contra timp King of the Hill, adresată celor mai tari rideri din concurs! Ajunși pe vârful Clăbucet, avem un mic răgaz la snack bar-ul cu energizante, pentru că urmează o nouă coborâre și urcarea abruptă de la cabana Gârbova. Ultimii 6 km sunt în coborâre pe drumul Tunului și unde o porțiune va fi dedicată cronometrării probei speciale de coborâre Speed Master, urmată de ieșirea în Azuga, spre finish.
Traseul principal

Atenție: Pentru siguranța concurenților și încadrarea in limita de timp de parcurgere de 7 ore, traseul lung se va închide la 5 ore de la startul competiției (ora 16:00), la check point-ul de la km 33,5 (intersecția drumului forestier spre cabana Susai cu traseul pe poteca spre vârful Clăbucet). Concurenții pe traseul lung ajunși acolo după această oră, vor fi nevoiți să abandoneze, li se va ridica cipul de cronometraj și vor fi directionați pe traseul mediu din valea Limbășelului spre sosire.

Trek Bike
Primaria Orasului Azuga
Radio Guerilla
Power Bar
Trek Bike
Rudy Project
Petras Bio
Borsec
Aquatique
Surmont Bike Shop
Festina Lente
Ciclism
Nu ma uita
Dirt Bike
Free Rider
© 2010-2012. Surmont MTB Challange by Surmont Sport. Toate drepturile rezervate. | Made by Cactus Ideas | www.surmont.ro